Mihai Eminescu 162 de ani de la naștere
15 ianuaria 2012
„Eminescu, scria Nicolae Iorga în 1909, se deosebește de toți scriitorii vremii sale și prin aceea că opera lui întreagă n-are nici cea mai slabă masură și sub nici un raport caracterul local, provincial, ci numai caracterul general românesc. E cel dintâi scriitor român care scrie către toți românii într-un grai pe care românii de oriunde îl pot recunoaște ca al lor.
Născut în colțul de graniță al Moldovei de Sus, crescut în Bucovina, apoi școlar într-un așezământ ardelean, în sfârșit studiind la Viena între românii din toate părțile, care sub îndemnul lui pun la cale înaintea mormântului din Putna a lui Ștefan Cel Mare cea dintâi serbare a sufletului, a tradițiilor, a gloriei românești, care sunt ale tuturor celor de sângele nostru și de limba noastră, înfrățit apoi cu poporul prin străbaterea adâncă a tainelor cântecului mulțimilor – Eminescu e întruparea literară a conștiinței românești, una și nedespărțită.”
(…) „Românul care s-a simțit acasă în toate straturile, ținuturile și ramurile neamului său, a fost un om politic prin lumina gandului și puterea trainică a scrisului său, prin simbolul de unitate cuprins în ființa sa literară, în inspirația și gândul său. Întemeindu-se pe tot ceea ce simțim noi, el s-a ridicat într-un nebiruit avânt pe culmile culturii moderne. De aceea el e vrednic de pomenire oriunde se luptă cu întunericul adânc și cu vântul vrăjmaș, o licărire din conștiința neamului.”
Mihai Eminescu, motivul însuși a uimirii literare, o încercare reușită de a da un înțeles și o definiție Geniului. Cel dintâi poet de geniu care își pune amprenta asupra neamului român abia după trecerea sa în neființă, în mințile tuturor românilor ce au căutat sau au primit creația sa, care odată pierdută poate să ne coste o Românie.
Născut a fost poetul astăzi, ieri și măine poate…, din lacrima neamului nostru, ca un geniu aparte. Atât de simplu și atât de complex la întelegere, sa-l citim e prea puțin, sa-l supui uimirii e mult prea mult, căci dăinuitoare e problema imposibilului temeinic în încercarea de a uimi neființa sa de geniu.
O zi în care cauți să pătrunzi adevăratul mesaj al versurilor, ce-ți permit să te schimbi, pe unda celui mai plăcut joc al poeților de geniu de care suntem în permanentă dependență, o astfel de zi vrem să credem că ar fi fost acceptată de marele maestru în amintirea sa, căci mai mult de atât, am trece granița iubirii nepermise ce a urmat după inspirația omului de la geniul identității neamului.
de Octavian Petrescu
Infinită-i poezia,
Milioane sunt de “escu”,
Însă nimeni,
Niciodată,
Nu va fi ca Eminescu!
Vrând cu versul să salveze
Adevărul otrăvit,
Nu uitaţi că pentru ţară
Eminescu a murit.
Aruncat într-o celulă,
Cu o nobilă hoţie,
Cum că dragostea de ţară
S-ar traduce-n nebunie,
Între zidurile grele,
Ce îi distrugeau fiinţa,
Injectat cu fericire
Să-i stârpească suferinţa…
Şi-a murit! Otrava lumii
A lovit înverşunată
În luceafărul iubirii
Însă, de această dată.
Nu uitaţi, în poezie,
Milioane sunt de “escu”,
Însă nimeni,
Niciodată,
Nu va fi ca Eminescu!































